Jurnal de poezii
Acest blog este un jurnal public de poezii si epigrame , este un mod de exprimare prin care poti trimite mesaje celor din jur sau o descarcare a sentimentelor ce astfel nu le poti arata .
luni, 2 ianuarie 2017
TIMPUL
La început de drum în viaţă
Te învăluie-n mister,
Şi treptat, uşor te învaţă
Cum să construieşti un caracter.
Te înconjura şi nu simţi
Ca un copil îl tot doreşti,
Te înalta şi te învaţă
Cum să treci uşor prin viaţă.
După un timp se îndepărtează
Amintiri te vizitează
Şi parcă nu ai fi vrut
Ca timpul să fi trecut.
Trece , vine dar nu-l vezi
Nu îl simţi , ştii şi crezi
Cum te lasă în urmă lui
În umbra dorului.
La un moment dat
Îl ajungi şi e ciudat,
Că timpul nu te mai întrece
Şi nu şti ce se petrece.
Acum e pe terminate
Îţi vin amintiri minunate,
Începi nostalgic să le culegi
Şi că doar cu timpul tu le vezi.
miercuri, 2 noiembrie 2016
Vârsta
Într-un pas al vieţii noastre
Ne întâlnim c-o mare doamnă
Şi după un timp de acomodare
Parcă intrăm în toamna.
Este ea , vârsta ce ţine
După ea să ne atragă
Să lăsăm copilăria
Şi să ne contopim cu anii.
Nu ne lasă să mai hoinărim
Fără griji , fără nevoi
Vârsta la ea ne cheamă
Chiar de noi nu ne dorim.
Ne lovim de ea cu teamă
Şi lăsăm în urmă anii
Ce am copilărit odată .
Ne amintim de ei cu bucurie
Când mirosul de altădată
Ne dă târcoale şi ne îmbată ...
Cum eram copii odată.
Ne întâlnim c-o mare doamnă
Şi după un timp de acomodare
Parcă intrăm în toamna.
Este ea , vârsta ce ţine
După ea să ne atragă
Să lăsăm copilăria
Şi să ne contopim cu anii.
Nu ne lasă să mai hoinărim
Fără griji , fără nevoi
Vârsta la ea ne cheamă
Chiar de noi nu ne dorim.
Ne lovim de ea cu teamă
Şi lăsăm în urmă anii
Ce am copilărit odată .
Ne amintim de ei cu bucurie
Când mirosul de altădată
Ne dă târcoale şi ne îmbată ...
Cum eram copii odată.
vineri, 4 decembrie 2015
Numele
Când aud de la început
Un cuvânt ce se repetă,
Văd cam vag , am priceput
Că pe mine mă învaţă
Părinţii în faţa lui Dumnezeu
Că acela este numele meu.
Când aud acel cuvânt
E rostit pe-un ton înalt,
Mi-am dat seama că m-a prins.
De boacăna făcută înadins,
Dar ce copil vină nu are
Scap doar cu o mustrare.
Când aud acel cuvânt
De la fata îndragită,
Mă topesc sub a ei privire.
Simt că e o potrivire
Inima să i-o dau toată
Să imi fie mie soaţă.
Când aud acel cuvânt
De la pruncul meu iubit,
Primul pe care-l rosteşte
Face inima să bată,
Simt acum cum e să fi tată
De-i băiat sau de e fată.
Când aud acel cuvânt
De la copii din străinătate,
Mi-aş lua acum avânt
Să le fiu lor aproape,
Au familii , sunt plecaţi
Nu sunt ei vinovaţi.
Când aud acel cuvânt
Este linişte în jur,
Nu îi văd , dar eu îi simt
Cum acasă au venit,
Stiu că lor le este greu
Acela este numele meu.
duminică, 1 noiembrie 2015
TOAMNA
A mai trecut o lună
Din toamna ruginie
Pomii podoaba îşi adună
În jur să îi ţină companie.
Vitejeşte frunzele se ţin bine
Nu vor să pice în melancolie
Culoarea aurie le trădează
Că bruma iar le vizitează.
Roua devine din ce în ce mai rece
Firul de iarbă uşor începe să se aplece
Se închină în faţa toamnei ce şi-a intrat în drepturi
Pieptănată de aerul rece se lasă doborătă.
Ca o mamă ce îşi apără puii
Lasă cerul liber ca ei să zboare
În ţările calde unde este cald şi bine
Ca la anul din nou să vie.
Aerul rece îşi face simţită prezenţa
Natura intră în hibernare
Fulgii îşi arată inocenţa
A doua zi când neaua apare.
sâmbătă, 5 septembrie 2015
Epigrame
LA PLAJĂ
Un aer fierbinte
Greu respirabil
Dar nu te înveţi minte
Te arzi ca un iresponsabil
Umbrela umbră nu ţine
Razele te mângâie
Te înroşeşte bine
Să pleci de acolo nu îţi vine
Sezlongul confortabil te ţine
Te simţi atât de bine
Chiar de esti la debut
Mâine o vei lua de la început.
SEZON ESTIVAL
Este sezon estival
Te simţi luat de val
Simţi briza mării în faţă
Şi sari în butoiul plin cu apă.
PLAJĂ
De plajă te-ai echipat
Prosop , creme ţi-ai luat
Simţi un aer marin curat
De pe casă cand te-ai urcat.
JACUZI
Cică bade Ion şi-a luat
Cadă , când s-a insurat,
Şi fără alte scrupule
Doar la el ies bulele .
SEMNAL
Vine , pleacă cum doreste
Ba are , ba nu are ton
Dar nimeni nu zăreste
Semnalul la telefon.
ANTENA
În sate acum găşesti
Oriunde în jur priveşti
Ligheane agaţate în pridvor
Să vadă toţi la televizor.
PORUMBELUL VOIAJOR
Porumbelul călător
Se opreşte la mine în poartă
După lungul drum obositor,
Să ceară un strop de apă.
Soarele dogoritor
Şi drumul lung ce-l poartă,
Către casă ,cu a lui dor
Îl obligă să oprească.
Apa rece o bea toată
Să recapete forţa îndată ,
Vrea să plece către casă
Plin de voie şi speranţă.
Lasă-n urmă o lecţie uitată
Mereu să te întorci acasă
Oriunde te poartă cerul
Nu poţi ignora dorul.
Un aer fierbinte
Greu respirabil
Dar nu te înveţi minte
Te arzi ca un iresponsabil
Umbrela umbră nu ţine
Razele te mângâie
Te înroşeşte bine
Să pleci de acolo nu îţi vine
Sezlongul confortabil te ţine
Te simţi atât de bine
Chiar de esti la debut
Mâine o vei lua de la început.
SEZON ESTIVAL
Este sezon estival
Te simţi luat de val
Simţi briza mării în faţă
Şi sari în butoiul plin cu apă.
PLAJĂ
De plajă te-ai echipat
Prosop , creme ţi-ai luat
Simţi un aer marin curat
De pe casă cand te-ai urcat.
JACUZI
Cică bade Ion şi-a luat
Cadă , când s-a insurat,
Şi fără alte scrupule
Doar la el ies bulele .
SEMNAL
Vine , pleacă cum doreste
Ba are , ba nu are ton
Dar nimeni nu zăreste
Semnalul la telefon.
ANTENA
În sate acum găşesti
Oriunde în jur priveşti
Ligheane agaţate în pridvor
Să vadă toţi la televizor.
PORUMBELUL VOIAJOR
Porumbelul călător
Se opreşte la mine în poartă
După lungul drum obositor,
Să ceară un strop de apă.
Soarele dogoritor
Şi drumul lung ce-l poartă,
Către casă ,cu a lui dor
Îl obligă să oprească.
Apa rece o bea toată
Să recapete forţa îndată ,
Vrea să plece către casă
Plin de voie şi speranţă.
Lasă-n urmă o lecţie uitată
Mereu să te întorci acasă
Oriunde te poartă cerul
Nu poţi ignora dorul.
Epigrame
GELOZIA
E geloasă ea soţia
Când stă soţul lângă o blondă
Nu suportă ca el s-o aibă
Şi s-o soarbă dintr-o halbă .
ISPITA
Vine o blondă şi mă intreabă
Cum să facă să ma aibă ,
Dar soţia politicoasă
Tot pe mine mă înhaţă .
ÎN GARDĂ
Stă cu soaţa şi cu soacra
Îl urmăreste când una când alta.
De la geam o blondă o zăreste
Un dos de palmă tot primeşte.
AMANTA
Dintr-o dată s-a întâmplat
Că amanta m-a înşelat,
Mă răzbun şi cu asta basta
Şi am înşelat-o cu nevasta .
SOŢIA
Sunt gelos pe orice lucru
Ce îmi atinge a mea nevastă
Dar îs gelos dintr-o bucată
Când imi umblă dezbrăcată .
ZIARUL MONDEN
Badea Gheoghe ne citeste
Atenţi toţi ascultă şi priveşte
De ziar e absorbit
Cine , cum a mai murit .
LEGEA
Badea Gheorghe îi deputat
Şi promulgă el o lege,
Ca toate vacile din sat
De boi să nu se mai lege.
PANTOFII
Vrea Maria să arate
Ca în modă să se poarte
Când pantofi cu tocuri poartă
Merge parcă-i bombardată .
STRAINĂTATEA
Gheorghe si Măria au venit
Dinr-un an de străinătate
În romană n-au mai vorbit
Nu mai e de actualitate.
BLONDA DIN CĂRCIUMĂ
La cârciuma din sat
Babele s-au adunat
Cică una blondă , fără habar
O sorb bărbatii ... la pahar .
BEREA
Una blondă una brună
Sunt mereu împreună
Amândouă le doresc
Din pahar să le golesc.
E geloasă ea soţia
Când stă soţul lângă o blondă
Nu suportă ca el s-o aibă
Şi s-o soarbă dintr-o halbă .
ISPITA
Vine o blondă şi mă intreabă
Cum să facă să ma aibă ,
Dar soţia politicoasă
Tot pe mine mă înhaţă .
ÎN GARDĂ
Stă cu soaţa şi cu soacra
Îl urmăreste când una când alta.
De la geam o blondă o zăreste
Un dos de palmă tot primeşte.
AMANTA
Dintr-o dată s-a întâmplat
Că amanta m-a înşelat,
Mă răzbun şi cu asta basta
Şi am înşelat-o cu nevasta .
SOŢIA
Sunt gelos pe orice lucru
Ce îmi atinge a mea nevastă
Dar îs gelos dintr-o bucată
Când imi umblă dezbrăcată .
ZIARUL MONDEN
Badea Gheoghe ne citeste
Atenţi toţi ascultă şi priveşte
De ziar e absorbit
Cine , cum a mai murit .
LEGEA
Badea Gheorghe îi deputat
Şi promulgă el o lege,
Ca toate vacile din sat
De boi să nu se mai lege.
PANTOFII
Vrea Maria să arate
Ca în modă să se poarte
Când pantofi cu tocuri poartă
Merge parcă-i bombardată .
STRAINĂTATEA
Gheorghe si Măria au venit
Dinr-un an de străinătate
În romană n-au mai vorbit
Nu mai e de actualitate.
BLONDA DIN CĂRCIUMĂ
La cârciuma din sat
Babele s-au adunat
Cică una blondă , fără habar
O sorb bărbatii ... la pahar .
BEREA
Una blondă una brună
Sunt mereu împreună
Amândouă le doresc
Din pahar să le golesc.
Epigrame
INDEMNIZAŢIE
Sănătos asa pare
Să meargă la muncă chef nu are
Este cu sufletul mai împăcat
Că figurează ca handicapat.
LENEA
Sunt chemaţi ca să muncească
În condiţii bune să trăiască
Dar comozi , nu vor să meargă
Stau în cârciumi să se dreagă
Că guvernul a inventat
Ajutorul de la stat.
SINCERĂ
Mi-am luat bărbat cuminte
Niciodată nu mă minte
Nu bea , mulţumesc cerului
Doar de ziua lui in restul anului
DRUMUL CĂTRE CASĂ
Merge ion împleticit
Zdruncinat şi zăpăcit
-De ce casa e în poartă !?
Şi nevasta iar mă latră !?
VINOVATUL
Tot timpul îi acuzat
Că probleme a cauzat
Dar la doctor consultat
Doar alcolul îi vinovat.
Sănătos asa pare
Să meargă la muncă chef nu are
Este cu sufletul mai împăcat
Că figurează ca handicapat.
LENEA
Sunt chemaţi ca să muncească
În condiţii bune să trăiască
Dar comozi , nu vor să meargă
Stau în cârciumi să se dreagă
Că guvernul a inventat
Ajutorul de la stat.
SINCERĂ
Mi-am luat bărbat cuminte
Niciodată nu mă minte
Nu bea , mulţumesc cerului
Doar de ziua lui in restul anului
DRUMUL CĂTRE CASĂ
Merge ion împleticit
Zdruncinat şi zăpăcit
-De ce casa e în poartă !?
Şi nevasta iar mă latră !?
VINOVATUL
Tot timpul îi acuzat
Că probleme a cauzat
Dar la doctor consultat
Doar alcolul îi vinovat.
Epigrame
Viciu
Mulţi băieţi si multe fete
Ca orişicine au şi defecte
Dar slăbiciunea cea bizară
E să nu tragă din ţigară .
Dilema
Un beţiv ţinând de un gard
Stă pe loc si se întreabă :
-Nu se poate e absurd
Ce-o sa fac când se termină !
Pomanagiul
Stau cuminţi pe lânga bar
Poate îi mai dă unul un pahar
Până-n seară n-o să plece
Pâna plinul nu şi-l face.
Gospodina
Sterge , curăţă pe masă
Ea nimic în urma nu lasă
Când să plece la căsuică
E plină de atăta ţuică .
Vecina
Este tare obosit
Somnoros şi plictisit
Cum vecina o zăreste
Imediat el se trezeste.
Sandalele
Suflă vântul , merge agale
Badea Gheoghe în sandale
Mândru că şi-a cumparat
Ghete cu aer condiţionat.
Soacra
Soacra pe patul de spital
Bolnavă în ultimul hal
Anunţă medicul cu un glas infiorator
-Mai are o zi de trăit !
- Nu-i nimic domn doctor , sunt răbdator !
Mulţi băieţi si multe fete
Ca orişicine au şi defecte
Dar slăbiciunea cea bizară
E să nu tragă din ţigară .
Dilema
Un beţiv ţinând de un gard
Stă pe loc si se întreabă :
-Nu se poate e absurd
Ce-o sa fac când se termină !
Pomanagiul
Stau cuminţi pe lânga bar
Poate îi mai dă unul un pahar
Până-n seară n-o să plece
Pâna plinul nu şi-l face.
Gospodina
Sterge , curăţă pe masă
Ea nimic în urma nu lasă
Când să plece la căsuică
E plină de atăta ţuică .
Vecina
Este tare obosit
Somnoros şi plictisit
Cum vecina o zăreste
Imediat el se trezeste.
Sandalele
Suflă vântul , merge agale
Badea Gheoghe în sandale
Mândru că şi-a cumparat
Ghete cu aer condiţionat.
Soacra
Soacra pe patul de spital
Bolnavă în ultimul hal
Anunţă medicul cu un glas infiorator
-Mai are o zi de trăit !
- Nu-i nimic domn doctor , sunt răbdator !
Epigrame
BUTOIUL PLIN
Nu stiu cum se tot face
Că ceva în el tot zace
Un butoi ce este plin
Dar cu aer nu cu vin.
ASTEPTAREA
Forfotă în tot satul
Sa terminat cu asteptatul
Este timpul ca să vie
Culesul la viţa de vie.
SPRIŢ
Vinul a fermentat
Plină cârciuma din sat
Dar ei nu stiu prin ce etapă
Vinul e îndoit cu apă.
BACHUS
Licoarea lui Bachus e de vină
Una două se termină
La botez , nuntă sau înmormântare
E cea mai bună licoare.
PIVNIŢA
Mulţi duc vinul în pivniţă
Fără pic de luminiţă
Cât este de adânc nu scap
Tot se urcă el la cap .
FĂRĂ ŞPRIŢ
Nu vrei să strici cu apă vinul
Când esti la un pahar cu vecinul
Bei apa când esti mahmur
Că se învârte totul în jur.
Nu stiu cum se tot face
Că ceva în el tot zace
Un butoi ce este plin
Dar cu aer nu cu vin.
ASTEPTAREA
Forfotă în tot satul
Sa terminat cu asteptatul
Este timpul ca să vie
Culesul la viţa de vie.
SPRIŢ
Vinul a fermentat
Plină cârciuma din sat
Dar ei nu stiu prin ce etapă
Vinul e îndoit cu apă.
BACHUS
Licoarea lui Bachus e de vină
Una două se termină
La botez , nuntă sau înmormântare
E cea mai bună licoare.
PIVNIŢA
Mulţi duc vinul în pivniţă
Fără pic de luminiţă
Cât este de adânc nu scap
Tot se urcă el la cap .
FĂRĂ ŞPRIŢ
Nu vrei să strici cu apă vinul
Când esti la un pahar cu vecinul
Bei apa când esti mahmur
Că se învârte totul în jur.
duminică, 1 iunie 2014
Ziua Copiilor
Copii bazati
Sunt copii de bani-gata
Orice dorinţa rezolva...tata,
Cu ferrari şi maybach
Tot pică ei la BAC.
Copii din flori
Se zvonea în sat odată
Cum copii vin din flori !
Nu mi-a fost să văd vreodată
Măcar o floare însărcinată!
Tigara tabuu
Copii din ziua de azi
Sunt în ton cu noi tendite,
Subţirică , mentolată
Clasică sau aromată,
Nu lipseşte din recuzită
Ţigara mult îndrăgită.
(epigrame de valentin Neagu )
Sunt copii de bani-gata
Orice dorinţa rezolva...tata,
Cu ferrari şi maybach
Tot pică ei la BAC.
Copii din flori
Se zvonea în sat odată
Cum copii vin din flori !
Nu mi-a fost să văd vreodată
Măcar o floare însărcinată!
Tigara tabuu
Copii din ziua de azi
Sunt în ton cu noi tendite,
Subţirică , mentolată
Clasică sau aromată,
Nu lipseşte din recuzită
Ţigara mult îndrăgită.
(epigrame de valentin Neagu )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)